Se spune că cel mai bun terapeut are blană și patru picioare. Și, dacă ai văzut vreodată un copil alergând către cățelul lui cu brațele deschise și un zâmbet cât toată fața, știi că e mai mult decât un clișeu.
În cabinet, aud uneori copii care spun:
„Pisica mea știe când sunt trist și vine lângă mine.”
„Cățelul meu nu mă ceartă niciodată.”
„Calul m-a ajutat să am mai multă încredere în mine.”
Nu e doar dragoste. E un proces terapeutic tăcut, dar profund.
Legătura emoțională care nu cere cuvinte
Animalele de companie oferă copiilor ceva ce noi, adulții, uneori uităm să oferim: prezență autentică, acceptare totală și confort în tăcere.
Un animal nu judecă, nu impune reguli dure, nu întreabă „de ce plângi?”. El doar… este acolo si oferă iubire, se bucură când copilul ajunge acasă. Iar pentru un copil care învață să-și recunoască emoțiile, să le tolereze și să le exprime, această prezență poate deveni un sprijin important..
Sprijin emoțional în momente dificile
Studiile arată că animalele pot reduce stresul, anxietatea și simptomele depresive la copii și adolescenți. În situații de doliu, divorț, bullying sau dificultăți sociale, un animal poate fi sursa de siguranță și stabilitate pe care copilul o pierde în celelalte contexte.
În psihoterapie, uneori, copilul nu poate vorbi despre ce simte, dar poate spune: „Uite cum s-ar simți pisica mea dacă ar păți asta.” Proiecția devine poarta spre vindecare.
De la empatie la responsabilitate
Un copil care are grijă de un animal învață empatie, responsabilitate și… răbdare. Hrănind, plimbând sau curățând după un animal, învață că și altcineva contează. Că nevoile celuilalt pot fi la fel de importante ca ale tale. Și, mai ales, că iubirea cere și grijă, nu doar joacă, și responsabilitate, nu doar plăcere.
Pentru copiii retrași, timizi, sau cei cu dificultăți de relaționare, animalele pot deveni o punte către ceilalți. Îi ajută să se simtă valoroși, capabili, văzuți.
Calul- terapeutul înalt și tăcut
Hipoterapia (terapia cu ajutorul cailor) e o formă recunoscută de intervenție psihologică, care aduce beneficii în tulburările de spectru autist, ADHD, anxietate și traume. Relația copil–cal e una aparte: e nevoie de încredere, curaj și colaborare. E un dans blând între forță și sensibilitate.
Calul simte frica, agitația, tensiunea – și răspunde calm, fără reproș. Iar copilul învață, fără să fie certat, cum să-și regleze emoțiile pentru a se conecta cu acest uriaș blând.
Și poate nu e „doar un câine”
Pentru un copil, animalul lui poate fi prietenul imaginar care a prins viață. Poate fi cel care îl iubește și când a luat o notă mică. Poate fi singurul care l-a văzut plângând și nu l-a întrebat „ce-i cu tine iar, ce ți s-a mai întâmplat?”.
Dacă ești părinte și încă te întrebi dacă „să-i luăm un animăluț”, ia în calcul nu doar ce implică grija pentru un animal, ci și câtă iubire sinceră poate aduce în viața copilului tău.
Uneori, cei mai buni aliați ai psihoterapiei nu stau pe un scaun în fața copilului. Uneori, au coadă, blană și un suflet mare cât o poveste.
Testimonial: O fetiță timidă și visul ei cu patru lăbuțe
O fetiță timidă, să-i zicem Sonia, a venit cândva în cabinetul meu cu un vis clar, dar îndrăzneț pentru familia ei: „Vreau un cățel.”
Tatăl, un om serios și sceptic, a respins ideea din start – „E prea multă bătaie de cap. Nu avem loc destul în apartament. Nu avem timp să ne ocupăm de un cățel.”
Dar ea nu s-a lăsat, având-o si pe mama ca aliat A vorbit despre nevoia ei de prietenie, de afecțiune, de curaj.
După multe rugaminți și promisiunea fermă a Soniei că va avea grijă de el, un cățel a intrat în viața lor. Mic, vesel, alb cu o pată neagră pe un ochi – și cu o capacitate uluitoare de a transforma un tată rigid într-un om care vorbește copilărește cu un ghemotoc cu blană.
Astazi, acea fetiță timidă e studentă cu bursă, încrezătoare, sociabilă. Iar cățelușul doarme, seară de seară, la picioarele tatălui ei.
Recomandare
În munca mea cu copiii și adolescenții, am văzut adesea cum prezența unui animal schimbă complet dinamica emoțională a unei familii. Copiii devin mai siguri pe ei, își găsesc mai ușor cuvintele și învață, fără presiune, lecții esențiale despre iubire, grijă și empatie.
Dacă observi că ai un copil timid, anxios sau copleșit de emoții pe care nu le poate exprima ușor, ia în calcul cât de vindecătoare poate fi apropierea de un animal. Fie că este un cățel, o pisică, un hamster sau un cal, această legătură poate susține procesele terapeutice și chiar accelera vindecarea.
Animalele nu înlocuiesc psihoterapia, dar uneori, o completează mai bine decât ne-am putea imagina.
Dacă simți că și copilul tău ar avea nevoie de sprijin emoțional sau te întrebi cum poate un animal să contribuie la echilibrul lui interior, putem discuta împreună.
