Când nu mai e nimeni acolo: Despre doliu, absență și felul în care învățăm să mergem mai departe

Există dureri despre care nu se vorbește ușor.
Dureri care nu se vindecă „în timp” – pentru că timpul nu vindecă.
Și care nu pot fi comprimate în etape.

Una dintre ele este pierderea unei persoane dragi – un părinte, un soț, un frate, un copil. O relație care se rupe în lumea vizibilă, dar care continuă să trăiască în sufletul celui care rămâne.

Scriu aceste rânduri ca psihoterapeut, dar și ca fiică care și-a pierdut ambii părinți – pe mama, în urmă cu un an și jumătate, în apropierea Crăciunului, iar pe tata, chiar în ziua de Crăciun, cu șapte ani mai devreme.

Crăciunul, pentru mine, nu mai înseamnă doar luminițe, colinde și mese în familie. Ci și gol. Dor. Și o prezență care doare tocmai pentru că nu mai este. Nu mai pot spune că sunt copilul lor, în această dimensiune, pentru că ei nu mai sunt aici.

Nu există mod „corect” de a trăi doliul

Fiecare trăim pierderea în felul nostru.
Unii plâng, alții tac.
Unii caută sensul, alții evită orice gând sau cuvânt despre ce s-a întâmplat.

Și toate aceste reacții sunt normale.

Durerea vine în valuri: unele liniștite, altele care te trântesc la pământ când te aștepți mai puțin.

Doliul nu are termen limită. Nu are reguli. Și nu se încheie atunci când ceilalți se așteaptă să „fii bine”.

Ce doare cu adevărat

• Absența. Să știi că nu mai poți suna, îmbrățișa, întreba, chiar certa.
• Vinovăția. Pentru ce ai spus. Sau n-ai spus. Pentru ce ai făcut. Sau n-ai făcut și ai fi putut.
• Timpul care trece. Și care pare că îi duce și mai departe, cu fiecare zi, săptămână, lună, ani.
• Singurătatea. Chiar dacă ești înconjurat de oameni care vor să te ajute.
• Faptul că viața continuă. Soarele răsare în continuare, ceasul sună dimineața la fel, facturile vin în același ritm, copiii din părculețul de lângă bloc râd și aleargă fără nicio grijă. Dar ție nu-ți vine să mergi mai departe.

Uneori ne doare și faptul că ne amintim mai ușor ultima imagine cu ei – bolnavi, chirciți de durere – decât momentele de lumină, de bucurie.
Alteori, ne doare că nu am putut face mai mult.

Când sufletul încă simte prezența celui plecat

Pentru unii oameni, pierderea cuiva drag deschide și o ușă nevăzută: către o dimensiune spirituală a existenței.

Poate simți că cel plecat încă e „pe-aproape” – într-un vis, într-un semn discret, într-o melodie care apare exact când trebuie.

Poate simți că nu s-a rupt totul. Doar s-a transformat.

Cred cu toată ființa că relația cu cei care au plecat nu se încheie.
Se mută într-o altă dimensiune.
Mai subtilă. Mai tăcută. Mai profundă.

Uneori, în terapie, în regresii sau în stări de conștiință extinsă, apar momente de o frumusețe greu de pus în cuvinte – în care clienții simt prezența mamei, a tatălui, a partenerului, nu cu durere, ci cu o iubire liniștită, blândă, eliberatoare

Cum ajută psihoterapia în procesul de doliu

Terapia nu șterge durerea. Nu „repară” inima frântă.
Dar poate oferi:

• un spațiu unde poți spune tot ce nu ai avut voie să spui sau nu ți-ai dat voie să spui;
• sprijin pentru a-ți înțelege trăirile, fără să te simți „anormal/ă”;
• un ritual al despărțirii interioare, atunci când lumea exterioară a trecut prea repede peste;
• o reîntoarcere blândă către viață, fără vină.

Doliul înseamnă nu doar pierdere, ci și transformare

Nu mai ești aceeași/același. Dar nici nu ești distrus/ă.
În timp, poți învăța să trăiești altfel – cu lipsa lor, dar și cu amintirea lor vie, înăuntrul tău.

Pentru tine, care citești și ai pierdut pe cineva drag

Nu știu cine era acea persoană pentru tine.
Dar știu că doare. Și că poate simți că ești singur în durerea ta.

Vreau să îți spun că:

• ai voie să nu fii bine;
• ai voie să plângi, să te întrebi, să te retragi;
• ai voie să zâmbești, chiar dacă încă te doare;
• și, mai ales, ai voie să cauți sprijin.

Să vorbești cu cineva care nu îți va spune „trebuie să fii tare” sau „trebuie să mergi mai departe”, ci doar: „Sunt aici. Spune-mi cum e pentru tine.”

Pentru că și eu știu cum e. Nu doar din cărți. Ci din inimă. Din suflet.

Un exercițiu de întâlnire interioară

1. Găsește un loc liniștit. Închide ochii. Adu-ți în minte persoana dragă.
2. Întreab-o (în gând sau cu voce): „Ce ai vrea să știu acum, când nu mai ești aici?”
3. Așteaptă răspunsul. Poate fi o imagine, un cuvânt, un gest.
4. Notează-l. Și spune-i, din inimă: „Îți mulțumesc că ai fost. Și încă ești, în mine.”

Testimonial

„Când am venit în terapie, nu puteam să vorbesc despre moartea mamei fără să mă simt sfâșiată. Mă durea până și gândul că n-am fost acolo la ultima ei respirație. Cu dna. psiholog Roxana Popa, am descoperit că mama mea încă era cu mine – nu fizic, dar sufletește. Am avut o vizualizare profundă, în care am simțit că îmi spune: ‘Trăiește, copilul meu. Eu sunt bine aici.’ De atunci, amintirea mamei mele nu mai e doar o rană. E și o reamintire a iubirii care rămâne pentru totdeauna.”
— M.A., 38 de ani

Resurse pentru suflet în doliu ce te pot sprijini în această perioadă

Cărți:

• „Despre moarte și viață” – Elisabeth Kübler-Ross & David Kessler
• „Lumină în întuneric” – David Kessler
• „Ingeri in parul meu” – Lorna Byrne
• „Suflete curajoase” – Robert Schwartz
• „Același suflet, mai multe trupuri” – Dr. Brian Weiss
• „Dovezi ale vietii de apoi”  – Dr. Raymond A.Moody & Paul Perry

Filme & documentare:

• „Despărțiri” („Departures”) – film japonez delicat despre ritualuri și acceptare
• „Înțelepciunea traumei” – documentar Gabor Maté – despre suferință și transformare

✍️ Practici personale:

• Jurnal de doliu – începe cu: Scrie zilnic sau săptămânal ce simți, ce îți lipsește, ce ai vrea să fi spus. Poți începe fiecare pagină cu: „Astăzi îmi e dor de tine pentru că…”

• Scrisoare către persoana pierdută – Oferă-ți permisiunea de a-i scrie tot ce simți: iubire, regret, furie, mulțumire. Apoi poți pune scrisoarea într-un loc special sau o poți arde ca gest simbolic de eliberare.
• Ritual lunar – În fiecare lună, în aceeași zi în care s-a produs pierderea (sau în ziua de naștere a persoanei), aprinde o lumânare, pune o floare, spune o rugăciune sau stai în liniște. Creează un spațiu sacru pentru această relație care continuă, dincolo de formă.

  Alte resurse:

• Podcast „Griefcast” – despre doliu și umanitate, cu invitați autentici
• Meditații ghidate pentru doliu – pe Insight Timer sau YouTube (caută: „grief meditation”)

Terapia – un sprijin, blând, în ritmul tău

Dacă simți că doliul tău e greu de dus singur sau că lumea nu te mai înțelege, ai voie să ceri ajutor.

Un spațiu de terapie poate deveni locul în care durerea ta are voie să existe, fără grabă, fără sfaturi, fără vină.

Dacă simți că ai nevoie de sprijin, sunt aici – ca psihoterapeut, dar și ca om care știe, din propria experientă, ce înseamnă absența. Și care crede că, uneori, ceea ce s-a pierdut poate deveni, în timp, o sursă de lumină interioară.