Să divorțez sau nu?
Aceasta este una dintre cele mai dificile întrebări pe care și le pune cineva aflat într-o relație disfuncțională. O aud din ce în ce mai des în ultima perioada, mai ales de la femeile care ajung în cabinetul meu, atunci când simt că relația nu mai funcționează, când nu mai există atracție sau conexiune cu partenerul, sau când diferențele acumulate în timp par să nu mai poată fi reconciliate.
Le înțeleg perfect. Pentru că decizia de a divorța nu este niciodată simplă. Este însoțită de frică, de rușine, de teama de ce va spune “gura lumii”, precum și de bagajul emoțional pe care l-am primit din copilărie: “Rufele murdare se spală în familie”. “O să ne bârfească lumea?”. “La noi în familie nu a divorțat nimeni.” “Fericirea e greu de obținut.” “Iubirea aduce suferință.”
Când te doare sufletul, e greu să recunoști, chiar și față de tine. Ne ducem imediat la medic dacă ne rupem o mână sau avem dureri fizice. Dar pentru rănile sufletești, de multe ori alegem să tăcem. De ce? Pentru că nu am fost învățați că merităm vindecare, că merităm să trăim frumos și bine și pentru că mulți consideră că a merge la psiholog este un semn de slăbiciune, nu de curaj.
Ce întrebări merită să ți le pui?
Dacă ți-ai pus întrebarea din titlu, e important să nu iei o decizie impulsivă. Furia sau dorința de răzbunare pot distorsiona realitatea. Respiră adânc, preț de câteva minute, cu expirul mai lung, chiar dublu, decât inspirul, încetinește procesul și reflectează sincer:
- Ce mă face să rămân în această relație?
- Ce mă face să vreau să ies din ea?
- Ce mă împiedică să decid?
Ce poate face un specialist pentru tine?
Adesea, în spatele acestei percepții se află un perfecționism rigid. Perfecționismul nu înseamnă doar dorința de a face lucrurile bine – ci și convingerea că orice altceva în afară de perfecțiune este inacceptabil.
Acest tip de gândire vine, de multe ori, din:
- Mesaje critice internalizate („dacă nu ești primul, nu contezi”)
- Comparații constante („alții au luat 9,80, eu sunt slabă”)
- Lipsa aprecierii din partea celor importanți („nu e destul de bine pentru părinții mei”)
Ce poți face singur/singură?
- Fă-ți o balanță emoțională. Notează pe o foaie aspectele pozitive ale relației („bilele albe”) și cele negative („bilele negre”). De exemplu, la cele pozitive: „mă ajută cu copiii, mă respectă, comunică”; la cele negative: „mă critică constant, lipsește susținerea, nu mă simt văzută de partener, iese des cu prietenii și vine beat”. Care parte atârnă mai greu?
- Identifică convingerile moștenite. Notează ce idei ai preluat despre relații: „căsătoria e un compromis”, „iubirea trece repede”, „toți bărbații înșeală” etc. Sunt ele cu adevărat adevăruri sau doar convingeri transmise din frică?
- Povestea ta într-o agendă terapeutică. Scrie într-o agendă, jurnal cum te simți, ce gândești, cum reacționează corpul tău (ghem în stomac, nod în gât, insomnii, palpitații etc). Această oglindire sinceră te ajută să-ți conștientizezi vocea interioară.
Nu trebuie să treci singur/singură prin asta.
Ai dreptul să cauți ajutor. Chiar dacă în România, mulți încă nu au apelat niciodată la un psihoterapeut, conform statisticilor, asta nu înseamnă că tu trebuie să suferi în tăcere. Nu ești slab, nu ești nebun, nu ești defect. Ești un om care are curajul să se uite sincer la propria viață și să vrea să se vindece, să-și dorească mai bine și mai mult pentru el.
Fii tu schimbarea pe care o vrei în lume! Pentru că, dacă aștepți ca ceilalți să facă ceva, s-ar putea să aștepți la nesfârșit.
Ai voie să fii bine. Ai voie să fii liber/ liberă. Ai voie să alegi ce este mai bun pentru tine.
Ai nevoie de claritate sau sprijin emoțional?
Programează o ședință de consiliere individuală și îți voi fi alături cu empatie și profesionalism.
