Și cei care au grijă, au nevoie de grijă
Gânduri pentru aparținătorii persoanelor diagnosticate cu cancer
Când cineva drag este diagnosticat cu cancer, întreaga familie intră într-un univers nou, necunoscut și adesea înfricoșător. În centrul atenției este, desigur, persoana diagnosticată. Dar în jurul ei, ca niște sateliți invizibili, se află cei care o însoțesc, o susțin, o îngrijesc – de multe ori în tăcere, cu propriile lor frici neexprimate. Aceștia sunt aparținătorii: copiii, partenerii, frații, prietenii apropiați.
Și ei simt. Și lor le e greu. Dar foarte rar cineva îi întreabă: „Tu cum ești?”, „ Tu cum te simti?”
Durerea tăcută a celui care însoțește
Ca psihoterapeut, lucrez și cu aparținătorii persoanelor dignosticate cu cancer. Dar, înainte de a fi profesionist, am fost și eu de cealaltă parte, ca fiică de pacient oncologic. Știu ce înseamnă să vrei să fii puternic, să nu plângi de față cu părintele tău bolnav. Să stai în picioare în timp ce înăuntrul tău se clatină tot.
Știu cum e să mergi cu zâmbetul pe buze la spital, dar să simți că în spatele acelui zâmbet e o teamă care nu mai încape nicăieri. Să nu mai știi ce să spui, să te simți vinovat pentru că tu ești sănătos. Să ai nevoie de sprijin, dar să nu-l ceri, pentru că „alții au mai multă nevoie decât mine”.
Când grija pentru celălalt te face să te pierzi pe tine
Aparținătorii devin, peste noapte, organizatori de tratamente, șoferi, ascultători, purtători de vești proaste, susținători morali, asistenți de urgență, negociatori cu sistemul medical. Dar, dincolo de toate aceste roluri, rămân oameni: obosiți, uneori copleșiți, uneori furioși, adesea speriați și profund singuri.
Această realitate nu e un eșec. Este umană. Și are nevoie să fie recunoscută.
Și tu ai voie să simți. Să ceri. Să respiri
Ai voie să te întristezi, să plângi. Ai voie să fii obosit. Ai voie să spui că nu știi ce să mai faci. Ai voie să ceri ajutor. Să vorbești cu cineva. Să mergi la terapie. Să ai un spațiu al tău, în care nu ești doar „cel care are grijă”, ci ești și tu o persoană cu emoții, nevoi, griji, amintiri, traume. Ai nevoie și tu să fii ținut în brațe, nu doar să ții în brațe.
Suferința unei persoane apropiate ne poate reactiva propriile răni nespuse – din copilărie, din alte pierderi, din relațiile noastre. Terapia poate deveni un loc de reconectare cu propriile resurse și de întoarcere blândă la sine.
Pentru tine, cel care însoțești: un exercițiu simplu
Închide ochii pentru câteva clipe. Inspiră adânc.
Întreabă-te: „Cine sunt eu, dincolo de acest rol?”
„De ce am eu nevoie azi, ca să pot continua?”
Nu e nevoie să găsești imediat un răspuns. Doar creează acel spațiu în care întrebarea să existe.
Dacă ești aparținător al unei persoane diagnosticate cu cancer, vreau să știi că nu ești invizibil
Văd efortul tău. Văd durerea tăcută. Și vreau să îți spun: și tu ai nevoie – și meriți – grijă, sprijin, înțelegere.
Resurse pentru aparținători – Ce te poate ajuta în această perioadă
- Găsește un spațiu în care să poți vorbi despre tine.
Terapia individuală sau grupurile de sprijin pentru aparținători pot fi un loc valoros în care să-ți dai voie să simți, să înțelegi și să-ți recapeți forțele. Chiar și câteva ședințe pot face o diferență importantă. - Scrie-ți gândurile.
Un jurnal poate deveni un loc de descărcare emoțională. Întreabă-te zilnic: „Ce am nevoie să-mi spun azi?” Uneori scrisul clarifică ceea ce cuvintele nu pot rosti în fața altora. - Caută informații de încredere.
Informația corectă reduce anxietatea. Alege surse oficiale sau medici în care ai încredere. Nu te încărca inutil cu povești negative sau forumuri care îți creează teamă. - Ai grijă de corpul tău.
Chiar dacă pare un gest minor, somnul, mesele regulate, hidratarea și respirația conștientă pot fi forme esențiale de autoîngrijire. Nu e egoism – e supraviețuire. - Împarte responsabilitatea.
Dacă e posibil, cere ajutorul altor membri ai familiei, prieteni sau vecini. A nu face totul singur/ă este un act de înțelepciune, nu de slăbiciune. - Nu uita de bucuriile mici.
Chiar și în mijlocul suferinței, un gest de tandrețe, o plimbare scurtă, un ceai cald, o melodie preferată pot aduce o brumă de lumină. Ai voie să te bucuri, chiar dacă cineva drag suferă.
Dacă simți că ai nevoie să vorbești cu cineva care înțelege și partea umană a acestei experiențe, sunt aici. Ofer consiliere și pentru aparținători – în cabinet sau online
Poți programa o întâlnire aici sau îmi poți scrie direct. Ai dreptul la sprijin. Și la liniște.
Dacă simți că ai nevoie de un spațiu în care să fii ascultat/ă, îți sunt alături. Cu toată compasiunea și cu toată experiența mea – atât ca terapeut, cât și ca om care a trecut, la rândul său, prin această experiență.
Exercițiu pentru cei care susțin un om drag aflat în boală
Acest exercițiu este o invitație să te așezi, pentru câteva clipe, și cu tine.
- Găsește 5 minute doar pentru tine. Închide telefonul, respiră. Nu trebuie să faci nimic. Doar să fii.
- Așază-te într-un loc liniștit. Închide ochii, pune o mână pe piept și cealaltă pe abdomen. Respiră adânc, de 3-5 ori. Observă-ți respirația – nu o controla, doar fii cu ea.
- Spune-ți în gând (sau cu voce):
„E greu ce trăiesc.”
„Îmi pasă mult de cel drag mie.”
„Și eu am voie să simt.” - Întreabă-te cu blândețe:
„Ce aș avea nevoie astăzi, ca să îmi fie un pic mai ușor?”
Răspunsul poate fi simplu: o plimbare, un ceai cald, o discuție sinceră, 10 minute de liniște. - Încheie cu o afirmație de sprijin:
„Am grijă de mine ca să pot avea grijă și de cel drag.”
Sau: „Mă susțin pe mine, așa cum îl/o susțin pe el/ea.”
Exercițiul nu este un „lux”, ci o necesitate. Și tu ești important(ă). Grija ta merită să fie reciprocă – dinspre tine, și către tine. Dacă tu nu îți pui masca de oxigen la timp, nu o să mai poți să o faci nici pentru cel/cea de langă tine.
Cu grijă,
Roxana-Gabriela Popa
Psihoterapeut & Hipnoterapeut
