Psihoterapia nu e doar pentru momentele de criză. E și pentru oamenii care vor mai mult de la viață
Există încă ideea, cel puțin în țara noastră, că oamenii merg la psihoterapie doar atunci când „nu mai pot”.
Când sunt trimiși de psihiatri sau de rude care nu mai fac față.
Când au dureri sau disfuncții nediagnosticate în ciuda tuturor controalelor medicale.
Când sunt în pragul unei despărțiri, într-o criză existențială, în burnout sau depresie.
Când sunt la pământ, fără direcție, fără sens.
Și da, mulți vin atunci — iar eu îi primesc cu blândețe și răbdare.
Dar ceea ce vreau să spun astăzi este altceva:
Psihoterapia nu este doar pentru „suferință mare”.
Este și pentru acea voce tăcută din tine care îți spune:
- „Viața mea e ok… dar simt că lipsește ceva.”
- „Am de toate… dar nu mă bucur.”
- „Funcționez bine… dar mă simt deconectat/ă de mine.”
Psihoterapia este pentru tine dacă
- simți că ai blocaje, dar nu știi exact de unde vin
- vrei să înțelegi mai profund cine ești și ce îți dorești cu adevărat
- ești într-o relație ok, dar simți că „nu ajungi” cu adevărat la celălalt
- îți merge bine în carieră, dar trăiești cu senzația că „îți scapă esențialul”
- te întrebi: „Asta e tot? Așa arată o viață împlinită?”
- vrei să-ți trăiești viața la un potențial autentic
- cauți răspunsuri la întrebări existențiale care nu te lasă în pace
Psihoterapia poate fi o formă de explorare, nu doar de salvare
În cabinet, am văzut transformări uimitoare nu doar în crize, ci mai ales în momente de curiozitate, de căutare, de redescoperire.
Oameni care au venit spunând:
- „Nu e neapărat rău, dar simt că pot trăi altfel.”
- „Vreau să mă cunosc mai bine, nu doar să mă repar.”
- „Nu vreau să mai aștept ca ceva să se strice.”
Și poate tocmai pentru că nu erau „în criză”, procesul a fost profund, blând, așezat.
Un act de curaj tăcut
Să mergi la psihoterapie nu e un semn de slăbiciune.
Este o declarație tăcută de iubire față de tine.
Este modul în care spui:
„Merit să mă cunosc. Merit să fiu bine. Merit să-mi dau voie.”
Psihoterapia e acel loc în care poți pune în cuvinte lucruri pe care nu le-ai spus niciodată.
Poți întreba fără rușine. Poți simți fără teamă.
Poți învăța să trăiești, nu doar să supraviețuiești.
Și da, îi felicit pe toți cei care ajung în cabinetul de psihoterapie pentru curajul lor —
curajul de a fi mai bine cu ei înșiși, de a nu rămâne în mediocritate, victimizare sau neputință.
Dacă simți să vii la psiholog… care dacă „nu e grav”
Ești binevenit.
Nu trebuie să justifici suferința.
Nu trebuie să fii „în cădere liberă”.
E suficient să simți că vrei ceva mai autentic, mai viu, mai… tu.
Și poate, așa cum le spun uneori clienților mei,
nu trebuie să te doară viața ca să începi să o simți cu adevărat.
✍️ Exercițiu de reflecție: „Dacă aș avea curaj…”
Un exercițiu simplu, dar profund, pentru cei care simt că „e loc de mai bine” în viața lor.
- Găsește un spațiu liniștit.
- Ia o agendă sau o foaie.
- Răspunde sincer, fără să te judeci, la următoarele întrebări:
- Dacă aș avea curaj, ce aș schimba în viața mea?
- Ce parte din mine așteaptă de prea mult timp să fie văzută, auzită, ascultată?
- Ce mi-e teamă să simt… și de ce?
- Ce-ar fi diferit în viața mea dacă aș merge la psiholog chiar acum?
Scrie tot ce-ți vine. Nu trebuie să fie „corect”.
Important e să lași cuvintele să iasă, exact așa cum vin, fără cenzură, fără judecăți, fără vinovăție.
Să lași sufletul să vorbească.
Poate n-ai nevoie de o criză ca să începi.
Poate ai nevoie doar de un început mic, făcut cu sinceritate.
