Din ce în ce mai mulți oameni care apelează la mine, și vin în cabinetul de psihoterapie, spun:
„Nu mai pot. Nu știu ce e cu mine. Mă trezesc obosit/ă indiferent cât aș dormi. Parcă nu mai am vlagă nici să simt. Și nu înțeleg de ce.”
Nu e neapărat depresie. Nici burnout clasic. E altceva. O oboseală a sufletului.
Acea epuizare care apare când ai ținut totul în tine prea mult timp. Când ai fost puternic prea mult timp. Când ai avut grijă de toți ceilalți, dar ai uitat de tine si femeilor li se intampla mai des decat barbatilor acest lucru.
Ai muncit, ai bifat, ai dus, ai zâmbit când nu era de zâmbit. Ai spus „e în regulă”, când nu era.
Ai fost „ok” în timp ce sufletul tău îți spunea în șoaptă:
„Oprește-te. Nu mai pot.”
Ce este oboseala sufletească?
Este o stare în care mintea funcționează, dar sufletul e în genunchi.
Corpul merge, dar bucuria s-a stins.
Ai toate motivele să fii recunoscător/recunoascatoare, dar nu mai simți nimic.
Te uiți la viața ta „din afară” și pare că ești spectator/spectatoare. Uneori, chiar intrus/a.
Și în tot acest timp, ceilalți îți spun:
„Trebuie doar să te odihnești puțin.”
„Pleacă intr-o vacanță.”
„Gândește pozitiv.”
Dar tu știi că nu despre asta e vorba. Ca e mai mult de atat.
Ce duce la această oboseală?
- Așteptările nerealiste (ale tale sau ale altora)
- Grija excesivă pentru toți, mai puțin pentru tine
- Perfecționismul dus in extrem și frica de greșeală
- Lipsa de spațiu pentru emoțiile, gandurile tale
- Nevoia constantă de a fi „în control” cu tot si cu toate
- Viața pe pilot automat facand in fiecare zi aceleasi lucruri
Uneori, nici măcar nu conștientizezi cât te costă toate astea. Doar simți că nu mai e loc în tine. Nici pentru alții, nici pentru tine însăți.
Cum începe vindecarea?
❶ Oprindu-te. Să te oprești nu înseamnă că ai pierdut. Înseamnă că ai curajul să te asculți.
❷ Constientizând. Spune-ți: „Da, mi-e greu. Da, nu mai pot.” Aceasta nu e slăbiciune. Este sinceritate. E curaj.
❸ Cerând ajutor. Nu trebuie să duci totul singură. Nu trebuie să fii eroina/eroul tuturor.
În cabinet, lucrez adesea cu oameni care au funcționat perfect în exterior, dar în interior s-au prăbușit în tăcere.
Unul dintre cele mai emoționante momente este atunci când, pentru prima dată, își dau voie să spună cu voce tare:
„Sunt obosit/ă. Nu mai pot. Vreau să-mi iau viața înapoi.”
Atunci începe vindecarea.
Și dacă te recunoști în aceste rânduri…
… ești deja pe drumul cel bun.
Sufletul tău ți-a trimis un semn.
Nu îl mai ignora. Oprește-te. Ascultă. Cere sprijin.
Poate e timpul să nu mai fii puternic/ă.
Poate e timpul să fii doar… tu.
Exercițiu de auto reflecție: „Ce parte din mine am uitat azi?”
Un exercițiu scurt, dar revelator, pentru cei care simt că „e prea mult”
Pasul 1: Găsește un loc liniștit.
Stai 2-3 minute cu ochii închiși. Respiră adânc. Lasă gândurile să curgă fără să le oprești. Nu trebuie să faci nimic. Doar fii.
Pasul 2: Scrie liber răspunsurile la următoarele întrebări:
(Poți răspunde în gând sau într-un jurnal, fără să te cenzurezi)
- Ce parte din mine am ignorat azi?
- Unde simt oboseala în corpul meu? Ce îmi spune acel loc?
- Ce mi-ar fi făcut bine azi, dar nu mi-am permis?
- Ce aș avea nevoie să aud de la mine chiar acum?
Pasul 3: Alege un singur lucru mic pe care îl poți face pentru tine în următoarele 24 de ore. Ceva blând. Ceva simplu. Ceva doar pentru sufletul tău.
Repetă acest exercițiu câteva zile la rând. Nu ca „temă”, ci ca pe o invitație la a te (re)asculta. Uneori, oboseala sufletească nu cere soluții. Ci doar o mână întinsă. A ta, către tine.
