Cum se vede viața după terapie
Începutul: „Eu pot, eu mă descurc”
Călătoria mea alături de Roxana a început în 2021, după ani în care am susținut cu tărie că eu pot, eu mă descurc, eu mă cunosc. Pandemia m-a pus, în schimb, față în față cu mine și, obligată să îmi confrunt fricile, am conștientizat că nu le pot controla singură. Deși aveam exemple de bune practici în familie, tot nu eram convinsă. Am mai agonizat câteva luni până m-am hotărât să îi scriu Roxanei.
Timp de trei luni, am notat pentru ședințe aceleași obsesii: sindromul meu de colon iritabil sigur mă va ucide, sigur mă voi chinui pe viață cu dureri pe care 90% mi le somatizam. În acest timp, veneam după vizite la doi medici gastroenterologi, cu tratamente diferite.
Nu poți fi un salvator fără să te fi salvat pe tine mai întăi.
Momentul de conștientizare
După aceste luni, la o ședință de terapie, vorbind cu Roxana despre un tratament homeopat pe care îl urmam, mi-am dat seama că... am uitat să-l mai iau de o săptămână sau chiar două și că nici nu am simțit nevoia. A fost revelația: dacă dispare obsesia, dispare și somatizarea.
Înfruntarea Fricilor, Pas cu Pas
Am continuat să atacăm fricile: frica mea acerbă de a merge la doctor. Rezultatul? După două luni, mi-am făcut singură programare la analize de sânge. Deși mi-a fost frică, am fost singură și am înfruntat rezultatele, care erau perfecte. Așa au început și vizitele regulate la stomatolog și alte controale pe care le amânam de ani de zile.
Transformarea: „Am învățat că sunt o prioritate”
Au trecut 4 ani de când am început călătoria către mine însămi și, dacă privesc în urmă, nu mă mai identific cu persoana care eram. Am învățat că sunt o prioritate, prin urmare, am învățat să spun „NU!”. Eu, care eram veșnic un sacrificiu, mi-am ridicat vibrația și acum plec de acolo de unde nu mă simt confortabil. Am învățat, fără să renunț la empatie, să nu mă mai încarc cu problemele altora.
Nu vine totul într-o secundă! E nevoie de răbdare, de perseverență, însă, cel mai mult, e nevoie SĂ VREI – să vrei să te cunoști, să evoluezi, să lucrezi cu tine și pentru tine zilnic. Nu e ușor să ieși din zona de confort, dar e WOW după ce o faci.
Pentru toate, Roxana, călăuza noastră, reverență!
P.S. Promit să trimit în acest an și poza cu mașina pe care sunt determinată să o conduc, pentru că, nu-i așa, POT!